Zâmbetul tău poate lumina ziua oricui!

Harul lui Dumnezeu trece întotdeauna prin ochii celui care te priveşte. Ne dăm oare seama cât de importantă e privirea pentru celălalt? Dacă e o privire întelegătoare, iubitoare, plină de încredere şi de speranţă, câte posibilităţi nu-i deschide celuilalt de a se ridica, de a se schimba, de a-şi continua inaintarea..

Un zâmbet de al tău poate bucura pe oricine, îi poate lumina ziua oricui. Te-ai gândit vreodată cât de important e să zămbeşti, să dăruieşti un zâmbet, să înseninezi ziua cuiva?

Trăim vremuri în care foarte rar vedem pe stradă, la muncă sau oriunde mergem, oameni care să zămbească, să te privească pe tine şi nu prin tine, să iţi întindă o mână de ajutor la nevoie.

Din fericire însă, mai există şi oameni care atunci când te privesc sau îţi vorbesc îţi “ating”sufletul, îţi aduc lumina pe chip, te fac să realizezi că nu eşti doar un pion pe tabla vieţii, ci eşti om şi ai în tine o fărâmă de divinitate.

Se spune că sufletul nu are vârstă, ceea ce se pare că e foarte adevărat, pentru că dacă vom încerca într-o zi sa urmărim privirile celor pe care îi intâlnim, indiferent de vârsta acestora, vom observa că ne bucură la fel de mult zâmbetul cald al unui copil, ca şi al unui bătrân.

Poate ar fi bine să ne gândim să zâmbim mai mult, mai des, mai cald, să dăruim din bucuria noastră şi celor care au uitat să se mai bucure de lucruri mărunte, pentru că dacă nu ştim să ne bucurăm de lucruri mărunte nu vom fi capabili să ne bucuram nici de cele pe care le vom considera importante. Să încercăm să avem puţină credinţă, să nu ne mai facem atâtea griji şi să spunem: Iubite Doamne, Tu imi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun in mâinile tale!

A început postul Pastelui şi trebuie să ştim că a ţine post înseamnă să da, nu să nu; adica nu înseamnă să nu mănânci, ci să mănânci cumpătat şi ceea ce e rânduit să iţi curete trupul şi sufletul, nu înseamnă să nu te bucuri de ceilalţi, ci înseamnă să fii mai bun, să dăruieşti mai mult, să iubeşti cu adevărat pentru că “iubirea este atât ceva ce avem deja şi izbucneşte spontan în inimile noastre, cât şi ceva ce trebuie să învătam…

Iubirea este atât punctul de plecare, cât şi cel de sosire.”

MANASTIREA PRISLOP

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus) - Sec. XIII-XVIII

Aceasta sihastrie de la poala Muntilor Parang si Prislop este numarata printre cele mai vechi si mai renumite asezari monahale din Transilvania. Primii sihastri s-au stabilit in padurile Silvasului pe la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Ei veneau, fie de la Manastirea Ramet din Muntii Apuseni, unde era o vestita traditie de viata eremita, fie de la Manastirea Hodos-Bodrog de pe Valea Muresului, amandoua existente in secolul XIII.

Sihastrii din padurile Silvasului se nevoiau in colibe de lemn, iar rugaciunile de obste le faceau intr-o mica biserica de lemn cu hramul "Sfantul Ioan Teologul", pe care si-au inaltat-o cu mainile lor pe valea paraului Prislop. Aceasta mica asezare isihasta era cunoscuta la inceput sub numele de Sihastria Prislop sau Sihastria Sfantul Ioan Teologul. Alegerea acestui hram oglindeste lucrarea si masura vietii duhovnicesti la care tindeau sihastrii din Muntii Parang si Prislop. Fara indoiala, calugarii acestei sihastrii erau iscusiti lucratori ai rugaciunii lui Iisus si cunoscatori ai vietii monahale din Tara Romaneasca si Muntele Athos. Se considera ca unii dintre ei s-ar fi nevoit un timp si la Athos, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Nicodim cel Sfintit.

Odata cu intemeierea Manastirii Tismana (1377-1378), Sihastria Prislop intra sub supravegherea duhovniceasca a Sfantului Nicodim, el insusi mare sihastru si dascal al linistii. Valea Jiului forma o punte directa de legatura intre mica sihastrie din Tara Hategului si Tismana. Pe aici urca cuviosul spre Prislop si cerceta pe calugarii de peste munti, apoi se intorcea din nou in lavra. Aceste vizite erau legate si de Manastirea Visina, intemeiata de Sfantul Nicodim pe valea superioara a Jiului.

Prin anul 1400, din motive necunoscute, Cuviosul Nicodim se stabileste pentru cativa ani la Prislop. Aici innoieste biserica si chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Batran, aduna in jurul sau peste 30 de sihastri, afara de cei care se nevoiau singuri in poienile muntilor, si introduce viata de obste. in anul 1405 marele staret se afla inca la Prislop, dupa cum reiese din insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".

Sub influenta directa si personala a Sfantului Nicodim, Sihastria Prislop a cunoscut cea mai inalta traire duhovniceasca din istoria sa, situandu-se in fruntea tuturor sihastriilor din Transilvania. Totodata Prislopul devine metoc pentru multa vreme al Manastirii Tismana.

Pe la jumatatea secolului XVI, Sihastria Prislop ajungand aproape in ruina, in anul 1564 a fost zidita "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Tara Romaneasca. De la aceasta data Sihastria Prislop devine manastire si este cunoscuta un timp sub numele de "Silvasul", dupa numele satului din apropiere. Cei doi egumeni, Ioan si Teofil, sporesc mult viata duhovniceasca la Prislop si incurajeaza nevointa isihasta in padurile si muntii din jurul manastirii, unde se nevoiau sihastri renumiti. Ei maresc obstea calugarilor si intemeiaza la Prislop scoala de invatatura bisericeasca pentru tinerii care urmau sa devina preoti la sate. in anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Alba Iulia (Balgrad), iar Teofil devine in 1615 episcop la Vad.

In prima jumatate a secolului XVII s-a nevoit in jurul Manastirii Prislop un sihastru sfant, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvasul de Sus. Acest cuvios, luand din tinerete jugul lui Hristos si dorind sa urmeze nevointei Sfantului Nicodim de la Tismana, s-a facut calugar in Manastirea Prislop. Apoi, sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni.

Dupa anul 1700, din cauza tulburarilor religioase aduse de uniatie in Transilvania, moastele cuviosului Ioan Sihastrul au fost duse la o manastire din Tara Romaneasca, probabil la Tismana, unde mai tarziu s-au instrainat. Despre acest sihastru sfant vorbeste atat traditia locala cat si calugarul anonim, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

Si atunci, un tanar oarecare din sat

Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;

Din lume si rudenii cu totul au iesit

De aici la mine au venit.

Intr-o stanca chilie si-au facut

In care slujind, lui Dumnezeu a placut

Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;

Pestera si acum se gaseste

Si "Chilia Sfantului" se numeste.

Iara dupa oarecare intamplare,

Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,

Rudele sfantului cele din sat

Moastele cu totul le-au ridicat

Si in Tara Romaneasca le-au adus

La oarecare manastire le-au pus.

Insa la neamul lui pururea se pomeneste

Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.

In prima jumatate a secolului XVIII Manastirea Prislop, ca metoc si fiica duhovniceasca a Manastirii Tismana, a rezistat cu tarie impotriva uniatiei. Apoi, fiind distrusa din ordinul imparatesei de la Viena, calugarii si sihastri de la Prislop se risipesc prin munti si se retrag la manastirile din nordul Olteniei, fara a se ma sti nimic despre ei. In prezent Prislopul este manastire de calugarite.

MANASTIREA RARAU

Manastirea Rarau, aflata in satul Chiril, comuna Crucea, judetul Suceava, este o manastire ortodoxa de calugari, ctitorita de catre domnitorul Petru Rares, in anul 1538. Manastirea se afla pe Muntele Rarau, la aproximativ 25 de kilometri de asezarea de la poalele acestuia.

La Manastirea Rarau se poate ajunge din Piatra Neamt sau Targu Neamt, trecand prin Poiana Teiului, Brosteni si ajungand in satul Chiril. De la podul peste paraul Chiril se urca pe muntele Rarau pe un drum asfaltat aproape 4 kilometri, dupa care, din dreptul unei troite, se merge la pas, pe un drum neasfaltat (vara, pe timp insorit, se poate ajunge cu masina pana la manastire), alti 800 de metri.

O alta cale de acces este prin Vatra Dornei. De la autogara orasului se poate lua autobuzul Dorna Arini - Chiril, dupa care drumul trebuie strabatut pe jos. Un alt traseu, mult mai anevoios, este cel din Campulung Est, peste varful Raraului. Acesta este insa inchis iarna, fiind greu accesibil chiar si pe timp insorit.

Ctitorie a domnitorului Petru Rares, Manastirea Rarau poate deveni adapost si loc de rugaciune pentru orice drumet care se incumeta sa strabata piscurile din zona Dornelor.

Potrivit traditiei, aici a fost o sihastrie infiintata de cuviosul Sisoe, spre sfarsitul secolului al XV-lea. Se mai spune ca, dupa anul 1538, cand Petru Rares a fost schimbat de la domnie, sotia sa, Elena, impreuna cu copiii, s-au ascuns in Rarau, fiind ocrotiti de calugari.

Drept multumire, voievodul le-a inaltat o biserica in locul celei vechi si astfel a luat fiinta schitul Rarau, in fosta sihastrie Dodu.

Aproape de cota 1.400 se inalta doua biserici. Cea veche dateaza din vremea cand la carma Moldovei se afla bravul Petru Rares, iar cea noua a fost sfintita in anul 2000.

Documentele vremii atesta ca la 1541, voievodul Petru Rares, aflandu-se in trecere pe aici cu domnita Ruxandra si incantat de farmecul peisajului, a hotarat sa ctitoreasca lacas de rugaciune si meditatie, drept multumire adusa lui Dumnezeu, pentru victoria ce-o repurtase impotriva hoardelor navalitoare ale tatarilor.

Legenda locului ne mai povesteste ca in acelasi an 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat mai sus in munte sotia, fiul si o parte din avere.

Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i. Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului.

Asa ca oamenii de pa aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului "Rarau" (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite "Pietrele Doamnei".

Mai bine de doua veacuri, credinciosii de pretutindeni s-au izbavit de pacate la fum de lumanare si fosnet de cetina, in Poiana Sihastriei. Dar in 1776 dangatul de clopot s-a stins. Venisera ocupantii austro-ungari, amenintatori si neimpacati cu obiceiul crestin.

Mai departe legenda glasuieste ca icoana Maicii Domnului disparea din rama, dar revenea de fiecare data la rugaciunile imploratoare ale calugarilor de la schit, care au fost martorii unui fenomen miraculos.

Intrebata fiind Maica Domnului de ce pleaca icoana din schit, s-au auzit vorbe naucitoare: "Unde pleaca icoana mea sa mutati schitul, caci austriecii ii dau foc". Atunci, cu spaima-n glas, vornicul Sabie a poruncit: "Fratilor, sa ducem schitul de partea cealalta a Raraului, sa ramana Moldovei peste veacuri, pana trece ceasul de cumpana!"

In mare taina, calauziti de icoana Maicii Domnului, atelajele trase de cai si catari, au transferat intregul inventar, la Chirii, pe versantul dinspre apa Bistritei, a muntelui Rarau. Robii ce se aflau pe paraul de acolo au dat de veste boierului Bals, care s-a infatisat a doua zi cu 20 de calareti si a donat cu grabire 600 de hectare de padure si fanete pentru manastirea careia i-a pus piatra de temelie si a recladit-o pe propria-i cheltuiala. Ieroschimonahul Sisoe, egumenul schitului, a adus lauda lui Dumnezeu prin Sfanta Liturghie.

Incercarile repetate ale credinciosilor, de dupa 1945, de a reconstrui schitul pe vechiul amplasament ales de Petru Rares, au fost sortite esecului. Ateii comunisti s-au opus cu inversunare unor astfei de initiative.

Dupa 1989, aceiasi vrednici si inimosi credinciosi care nu si-au pierdut niciodata speranta si carora li s-au adaugat multi altii, au hotarat sa recladeasca vechiul schit mai frumos si mai impunator. Acum aveau de partea lor si pe actualul staret-arhimandrit, venit in iulie 1992 de la manastirea Bistrita-Neamt.

In numai doi ani si trei luni prin purtarea de grija a Atotputernicului Dumnezeu si cu contributia benevola a credinciosilor, lucrarea a fost finalizata.

La 16 august 1994, glasul celor trei clopote a prins iarasi viata, amestecandu-si dangatele grave cu fosnetul cetinii si cu tumultul cristalin al Izvorului Alb care-si pravale undele spre albia Moldovei. Inalt Prea Sfintia Sa Pimen Suceveanul a rostit binecuvantarea la terminarea constructiei, pe care a si sfintit-o, la data mai sus amintita.

Ctitorii Manastirii sunt Mantuitorul Iisus Hristos si Maica Domnului care se ingrijesc in mod deosebit de acest sfant lacas, in care se gasesc 7 sfinte icoane facatoare de minuni, care aduc vindecare si alinare celor bolnavi si suferinzi.

Manastirea a fost desfiintata de austrieci in anul 1786. S-a reinfiintat dupa 1918, iar in 1959 a devenit schit. In anul 1990 a redevenit manastire. La data de 17 septembrie 2000, P.S. Gherasim Putneanul a sfintit noua biserica a manastirii.

Manastirea Rarau este ridicata sub ocrotirea Sfantului Ioan Bogoslovul si pastreaza cu credinta Icoana Maicii Domnului, Izvoratoare de Mir. O alta icoana, considerata si ea facatoare de minuni si adapostita de Manastirea Rarau, este si cea a Sfantului Ioan Evanghelistul. Icoana Sfantului Ioan Evanghelistul se afla in biserica noua a manastirii.

La ora actuala manastirea domina ca o bijuterie rara Poiana Sihastriei. Asezamantul mai cuprinde 26 de chilii, iar pentru credinciosii care fac pelerinaje, in special duminicile si sarbatorile de peste an, exista posibilitati de cazare cu destinatie speciala pentru credinciosi, carora li se serveste si masa. Chiliile si casa de oaspeti din curtea manastirii pot gazdui intr-o noapte 150 de pelerini.

Programul religios si duhovnicesc e inspirat de la Muntele Athos si de la manastirile Frasinei - Valcea si Sihastria Neamtului. Zilnic se oficeaza Sfanta Liturghie, vecernia si slujba de la miezul noptii, cu privegheri si acatiste ce se impun in programul monastic.

Vorbele Mantuitorului: "Rugati-va si privegheati, ca nu se stie ceasul..." sunt adanc incrustate in inimile si mintile celor 12 vietuitori ai manastirii si sunt cu sfintenie respectate.

Biserica Sfanta Varvara - biserica din mina

Biserica Sfanta Varvara este o biserica impresionanta, atat prin "arhitectura" originala a acesteia, cat si prin pozitionarea ei. Bisericuta, inchinata ocrotitoarei minerilor, se afla intr-o imensa salina - mina de sare "Trotus" - din orasul Targu Ocna, in judetul Bacau.

Salina "Trotus" este frumos amenajata, in aceasta putandu-se realiza tot felul de activitati, de la cele mai simple pana la cele mai complexe. Baza de tratament si agrement a salinei ofera vizitatorilor atractii turistice dintre cele mai felurite si inedite: Muzeul Sarii, lacul cu apa sarata si cascada, magazine de suveniruri, mese de tenis si biliard, bufet cu terasa, terenuri de sport si locuri de joaca pentru copii dotate cu leagane, topogane, masinute electrice si jocuri electronice.

Salina este situata la circa doi kilometri de oras, in masivul de sare Valcele-Slatinele, la 240 de metri adancime si reprezinta, prin microclimatul de salina, un important factor natural de cura utilizat in terapia afectiunilor respiratorii.

Recunoasterea si utilizarea in scop terapeutic a mediului de salina, cu precadere in ultimele decenii, a pornit de la o serie de observatii incepand inca din secolul al XIX-lea, si anume: absenta imbolnavirilor de bronsita cronica si astm la minerii din minele de sare de la Wieliczka precum si vindecarea rapida a acestor boli la noii angajati, ameliorarea pana la disparitie a crizelor de astm la bolnavii astmatici refugiati in timpul celor doua razboaie mondiale in pestera dezvoltata in sare Kluttert, utilizata ca adapost in timpul bombardamentelor.

Temperatura medie zilnica din mina "Trotus" se incadreaza intre12 si 13 grade Celsius, distanta de la punctul de plecare este de 3,1 kilometri, adincimea pe verticala este de 240 metri, iar suprafata este de 8.900 metri patrati.

Biserica Sfanta Varvara - scurt istoric

Biserica Sfanta Varvara este bisericuta ortodoxa din mina de sare "Trotus", din orasul Targu Ocna. Biserica a fost zidita si amenajata in perioada aprilie-decembrie 1992. Acest locas de rugaciune, ctitorit numai de minerii ce muncesc aici, se afla asezata la o adancime de 240 de metri, sub nivelul solului.

Trecand prin intunericul galeriilor, minerii ajungeau in fata icoanelor, de unde inaltau rugaciuni, spre ajutor si ferirea de accidente. Rugaciunea minerilor, inaltata din inima pamantului, face din aceasta mina un loc binecuvantat. Bisericuta zidita aici, chiar cu pretul vietii unora dintre muncitori, binecuvinteaza munca si rugaciunea celor ce se nevoiesc in tacere.

Biserica Sfanta Varvara a fost sfintita la data de 4 decembrie 1992 si este deschisa in fiecare zi a anului, intre orele 07:00 si 17:00. Slujbele se oficiaza aici doar in noaptea de Inviere, de sarbatoarea hramului - Sfanta Varvara, sau in situatii speciale.

Biserica Sfanta Varvara a ramas si in prezent una dintre putinele biserici din tara noastra, construite in saline, si singura din Europa, realizata aproape integral din sare si amplasata la o adancime de peste 200 de metri.

Aproape intregul "mobilier" al bisericii este lucrat in sarea muntelui. Astfel, aplicele peretilor, marele candelabru, starenele, scaunul arhieresc si alte obiecte de cult, fac un tot unitar cu locul in care sunt asezate.

Obiectele din sare au fost lucrate de catre mainile minerilor, iar catapeteasma, icoanele si celelalte obiecte de cult au fost realizate prin contributia minei "Trotus" si a arhimandritului Epifanie Bulancea, de la Manastirea Magura Ocnei.

Toate obiectele din sare au fost tratate cu un lac special, pentru a nu atrage umezeala si pentru a asigura rezistenta in timp. Biserica este destul de mare, puternic luminata, iar din interior nu lipseste nici unul dintre elementele de arhitectura ortodoxa. Catapeteasma este alcatuita din 24 de icoane, una dintre ele reprezentand-o pe Sfanta Varvara, patroana spirituala si ocrotitoarea minerilor.

Biserica Sfanta Varvara - localizarea bisericutei de sare din Targu Ocna

Targu Ocna este un oras - statiune montana. Locul este cunoscut drept statiune balneo-climaterica inca inainte de razboi, datorita izvoarelor si a salilor de tratament din Salina. Statiunea este situata in judetul Bacau, in nord-vestul Depresiunii Casin, la poalele muntilor Berzunti, la o altitudine de 260-280 metri, pe cursul raurilor Trotus si Slanic.
Statiunea Targu Ocna se afla la: 51 km de Adjud; la 100 km de Ciceu, pe calea ferata; la 60 km de municipiul Bacau, pe sosea; la 13 km de municipiul Onesti; la 24 km de orasul Comanesti; la 18 km de orasul Slanic - Moldova.

Manastirea din Codrii Vlasiei

De Manastirea Sf. Nicolae Sitaru - Balamuci am dat dupa un drum de 46 de kilometri, la NE de Bucuresti, imediat dupa localitatea Gradistea. Aici, chiar la marginea satului Sitaru, manastirea e infipta intr-un palc de padure, departe de tot ce inseamna omenire. Privind-o de la distanta, ai senzatia ca, asemenea unui melc, manastirea a traversat campia si s-a retras, insetata de liniste, la umbra padurii ocrotitoare.

Sfintii dintre noi

Vechea manastire e micuta si strajuita de un zid masiv din beton. In curte - nici tipenie de om. E o liniste atat de adanca, incat pare ca pana si stropii de ploaie fac un zgomot asurzitor. In biserica are loc Sf. Liturghie, in prezenta a patru calugari si a unui om cu handicap. Lacasul este in stil bizantin, cu arcade frumoase, iar turnurile albe musca din albastrul cenusiu al cerului, ca doua lumanari puse intr-un sfesnic. Dupa Liturghie, parintii fac si pomenirea fostului staret Damian, plecat la Domnul. Cutremurati, cu lacrimi in ochi, calugarii misca incet coliva mica, pomenindu-l pe cel care le-a fost staret ani de-a randul.

In corpul nou de cladiri, intr-o chilioara, dam de parintele ieromonah Nicolae Marinescu, cel care tine loc de staret. Isi citea rugaciunile. Are o figura severa, de bunic autoritar. Cu barba alba ca neaua si capul plesuv, seamana izbitor de mult cu imaginea din icoanele Sfantului Nicolae. Se lasa greu imbiat la o discutie, dupa ce ne-a masurat si cantarit cu atentie.

In cancelaria manastirii, unde luam loc alaturi de parintele Gherasim, un calugar cu figura athonita, si de ucenicul fostului staret Damian, parintele Ambrozie. Staretul Nicolae se deschide ca o floare, incet-incet, pe parcursul discutiei. Desi este surprinzator de agil, are totusi nu mai putin de 87 de ani. Ajuns la varsta psalmistului, staretul are o figura radioasa, de om impacat cu viata. In 1936, pe vremea cand era cantaret la Biserica Sfantul Vasile, de pe Calea Victoriei, i-a cunoscut pe Enescu, Goga, dar si pe Nicolae Iorga, care, chiar si cand a ocupat functia de sef al Consiliului de Ministri (adica prim-ministru), venea umil la biserica, la fel ca orice credincios. In timp ce isi povesteste viata, parintele face paranteze mari, vorbindu-ne, ca unor copii, despre legatura indisolubila dintre Ortodoxie si poporul roman; moralitate fara legea stramoseasca nu poate exista.

Pravila ca la Athos

Din cand in cand, ca o incuviintare, staretul il intreaba pe parintele Gherasim: "Nu-i asa, parinte?". Iar iscusitul duhovnic doar aproba, preferand sa stea cu capul aplecat usor spre stanga, in dreptul inimii - a rugaciune neincetata.

Sub chipul batranului Gherasim se ascunde o dragoste catre Hristos cum putini au. Fost avocat si judecator faimos la vremea sa, a imbracat haina monahala la sfatul duhovnicului sau, aflat pe patul de moarte. A renuntat la familie, la cariera, la tot, pentru a fi un smerit slujitor al Mantuitorului Hristos.

"Suntem o manastire foarte stricta. Suntem singura manastire din Arhiepiscopie care are programul dupa Sfantul Munte Athos. Adica facem Liturghia in fiecare zi de dimineata, iar slujba de noapte incepe la 12.00 si se termina la 3.00. Nu se mananca niciodata carne, iar vin se serveste doar la marile sarbatori, nu mai mult de un paharel.

Cei care vin aici, vin cu obiceiurile lor de acasa si nu prea le place ce gasesc. Nu tu fumat, baut, slujbele sunt slujbe...", ne-a povestit cu umor sta-retul.

E viata aspra, severa, cu slujbe de noapte. Calugarilor de aici insa totul li se pare normal, iar nevointele par un drum lin spre mantuire.

"Valea unde s-a inecat Musa"

In decursul existentei sale, manastirea a avut mai multe denumiri:

l "Sitaru", de la numele unui frate ce se indeletnicea cu confectionatul sitelor de cernut malai, de unde isi trage numele si satul din apropriere. l "Balamuci", pentru ca dupa secularizarea averilor manastiresti, la 1864, chiliile au adapostit mai multi ani copii delicventi. Mai exista o alta varianta pentru aceasta denumire, si anume aceea ca fiica unui anume ctitor Musa, trecand pe aici, intr-o vara cu precipitatii, s-a inecat. Localnicii au denumit locul cu pricina "Valea unde s-a inecat Musa". Cuvantul fiind prea lung, trecand anii, i-au zis "Valea Musii", iar treptat litera "v" a devenit din pronuntie "b", iar "s" - "c", astfel creandu-se numele de Balamuci. l "Manastirea dintre ape" a fost numita de Patriarhul Macarie al Antiohiei, care ne-a vizitat tara in anul 1656. Patriarhul a denumit-o asa pentru ca era inconjurata de apele Ialomitei, care se revarsasera. lManastirea a mai fost denumita "Biserica lui Popa Gheorghe" dupa numele slujitorului. l Marele istoric Nicolae Iorga a botezat-o "Biserica din padure", ea fiind situata in partea de rasarit a vechilor "Codrii ai Vlasiei".

Adapost pentru monahii basarabeni

Manastirea Sitaru este monument istoric din sec. 18 In sec. 16, pe locul actualei manastiri exista o biserica de lemn cu acelasi hram. In anul 1627 Marele Vornic Jupan Popa Greceanu (1587-1632) a zidit o biserica din piatra, zidurile de incinta si chiliile. Actuala biserica este facuta de un urmas al ctitorului, In anul 1751-1752, Jupan Gheorghe Greceanu. Din aceeasi perioada dateaza si pictura bisericii, executata de preotul Dima din Brasov cu ucenicii sai. Primul document care atesta acesta manastire este dat de domnitorul Leon Tomsa la 15 aprilie 1631, prin care intareste stapanirea acesteia asupra Manastirii Parvulesti. Din 1928 si pana in 1991, acest asezamant a apartinut de Manastirea Caldarusani. In anul 1944, a gazduit 23 de calugari de la Manastirea Chitcani din Basarabia, refugiati din fata potopului bolsevic. Decretul din 1959 a lovit crunt manastirea, aici ramanand doar parintele Veniamin Gavrilovici.

Sfârşitul timpului

"Aceeaşi şamani i-au spus lui Villoldo că lumea va ajunge într-adevăr la un sfârşit... că planeta se va transforma în anii care urmează într-un mod care depăşeste capacitatea noastră de înţelegere actuală. Perioada anilor 2002 - 2012 ei o denumeau Pachacuti, însemnând timpul când totul se întoarce invers, când realitattea este restructurată." Jay Weidner şi Vincent Bridges în cartea "Misterele marii cruci de la Hendaye"

S-au scris multe despre sfârşitul timpului şi 21 decembrie 2012, dată la care celebrul calendar Maya se încheie brusc.

Un lucru interesant este ca Mayaşii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice pâna la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012?

La fel de tulburator este faptul că în cu totul altă parte a lumii, tradiţia Kalachakra (Roata Timpului) afirmă că după 960 de ani de la revelarea învaţăturii secrete în Tibet (care s-a făcut în anul 1027) va veni o perioadă de 25 de ani care va culmina cu Sfârşitul Timpului. O matematică simplă ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.

Cu câţiva ani în urmă au început să apară comentarii şi teorii pe marginea celor două "curente" convergente: calendarul Maya şi tradiţia tibetană Kalachakra. Totuşi, nimeni nu putea răspunde la o întrebare simplă şi legitimă: Pe măsură ce ne apropiem de anul 2012 şi intrăm în era Vărsătorului, transformarea conştiinţei colective a umanităţii se va face fără cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare şi "triere", aşa cum tradiţia indienilor Hopi (şi multe altele) consemnează? Sau în ambele moduri?

Recent am citit o carte numită "Misterele marii cruci de la Hendaye" care răspunde acestei întrebări. Astăzi suntem la marginea Timpului, cu toate consecinţele de rigoare. Şi într-adevăr întreaga realitate se va întoarce "pe dos". Acelaşi lucru s-a întâmplat în Atlantida cu mii de ani în urmă, când, ca şi acum, domneau lăcomia, materialismul, setea de putere şi tehnologia, în detrimentul spiritualităţii.

De cel puţin 30 de ani o multime de informaţii de natură metafizică şi spirituală au intrat în câmpul conştiinţei planetar, şi nu întâmplător. Aceasta a făcut ca mulţi oameni să se întoarca din nou sincer către spiritualitate, în toate formele ei. Dar nu suficient de mulţi. Este de ajuns să ne uităm la lumea noastră de azi şi vedem clar că marea majoritate a decis să ignore acest semnal. Personal cred că această polarizare de conştiinţe face parte din procesul de purificare al planetei.

Din mulţimea de învăţături profetice, o voi aminti pe cea creştină, fiind cea mai apropiată de nivelul actual de înţelegere al umanităţii, fiind deci cea mai potrivită. În Biblie se spune că graul va fi separat de neghină. Această "triere" deja se desfăşoară sub ochii noştri.

Este unanim recunoscut că, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostră planetă a trecut prin diverse cataclisme. Fie că era vorba de inundaţii, ere glaciare, inversări de poli sau alte violenţe majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Căminul nostru nu este atât de stabil şi sigur pe cât am vrea noi să fie.

În credinţele străvechi găsim referire la fenomenul precesiei echinocţiilor, având o durată de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o poziţie centrală în tradiţiile egipteană, mayaşă, nord-americană... Era deci foarte important ca astronomii antici să cunoască exact locul lor în acest mare ciclu, pentru că existenţa lor depindea de aceasta.
FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT=Misterele marii cruci de la Hendaye"

Secretul crucii de la Hendaye

Marea cruce de la Hendaye din sudul Franţei este un monument ce reprezintă Sfârşitul Timpului. Conţine într-o formă codificată informaţii despre marele An Cosmic şi ciclurile de purificare şi "triere" care vin odată cu acesta.

Dar mai important decât aceasta, mesajul acestei cruci descrie procesul de purificare: emisfera nordică a planetei va trece "prin foc" datorită unui eveniment ce apare în centrul galaxiei noastre. Autorii se bazează nu pe profeţie, ci pe cercetări ştiinţifice în legătură cu anumite alinieri planetare şi galactice care au determinat perioadele de purificare din trecut. Un astfel de proces a început deja şi pentru noi.

Aceste conculzii prezentate în carte au o bază ştiinţifică solidă. Recente descoperiri astronomice vin în sprijinul afirmaţiei că multiple schimbări planetare au început deja şi acestea se vor intensifica pe măsura ce ne apropiem de anul 2012.

La începutul anului 2004, magazinul "Fortune" şi ziarul "The Guardian" au făcut public un raport al Pentagonului. Care afirmă că în următorii ani ne putem aştepta la: schimbări bruşte de climă care vor duce planeta la anarhie; după anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicală de climă se estimeaza milioane de victime omeneşti datorate războiului şi foametei; pâna în anul 2007 furtuni violente vor distruge bariera de coastă a Olandei determinând pierderea unor vaste teritorii; revolte şi conflicte interne vor distruge India, Africa de Sud şi Indonezia; numeroase perioade de secetă vor afecta majoritatea "grânarelor" lumii; ameninţările nucleare se vor intensifica; Marea Britanie şi ţările vecine se vor îndrepta către un climat Siberian; conflictele şi neîncrederea vor pătrunde în toate aspectele vieţii; schimbarea climei va fi o ameninţare mai mare decât cea teroristă.

Dovezi ştiinţifice în sprijinul unei schimbări bruşte (de ordinul a câţiva ani) a climei există, pentru că asemenea schimbări au avut loc si în trecut. Două articole recente publicate în "Fortune" şi "Common Dreams" descriu cum aceste schimbări sunt asociate cu ultima eră glaciară, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. Şi se pare că se va petrece din nou.

Credibilitatea teoriei unei noi ere glaciare este susţinuta şi de măsurătorile navei spatiale Ulysses (lansată de Agenţia Spaţială Europeană în 1993) care arată că sistemul solar primeşte din ce în ce mai mult praf cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scăderea "luminii" pe care o primim de la Soare.

De asemenea, s-a studiat salinitatea oceanului Atlantic de nord în ultimii 40 de ani. Nivelul salinităţii apei oceanice a scăzut pe măsură ce au început să se topească din ce în ce mai mulţi gheţari, ceea ce a dus la scăderea vitezei marilor curenţi de apă oceanici din această zonă (incluzând faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte directe asupra climei regionale. Se aşteaptă astfel o răcire puternică a vremii în următorii ani, răcire ce va afecta coasta de nord-est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie şi ţările vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea să scadă cu 7 - 14 grade.

Raportul Pentagonului mai arată că, paradoxal, vara va fi din ce în ce mai caldă, ceea ce va duce la o şi mai rapidă topire a gheţarilor oceanici, cu consecinţe grave asupra curenţilor oceanici şi a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scăzute, similare Siberiei, în ţările limitrofe Atlanticului de nord. De asemenea, multe alte zone vor suferi schimbări similare.

Legatura cu sudul Franţei

Extraordinarul mesaj dăltuit în misterioasa cruce de la Hendaye îşi are originile în şcolile străvechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei şi Creştinismului mistic. Se pare că acest mesaj a fost scris pe această cruce de către un supravieţuitor al teribilelor zile ale Atlantidei. Ideea centrală a cărţii este că această cruce reprezintă un punct de referinţă pentru purificarea planetară actuală.

Jay Weidner afirmă că "iniţiaţii şcolilor străvechi priveau timpul şi experienţa umană într-o dimensiune bazată pe cicluri." Străvechi texte indiene descriu (cu multe mii de ani înaintea Bibliei) cum Marele Ciclu de 25.920 de ani a fost împărţit în 4 ere: "În acelaşi fel cum anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin perioadele de nastere, crestere, maturitate şi moarte, umanitatea, ca întreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare Ciclu. Acesta este compus din era de aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) şi era de fier (Kali)."

Astăzi ne aflăm nu numai la sfârşitul erei de fier, dar şi la sfârşitul ciclului de 25.920 de ani. Conform scrierilor străvechi, era de fier este perioada în care magia neagră devine religie iar oamenii găsesc plăcerea în a-şi controla şi domina semenii şi chiar planeta. Pământul, aerul şi apa sunt poluate. Războaie, foamete şi epidemii înconjoară rasa umană. Timpul însuşi se grăbeşte acum spre Sfârşitul care va permite unui nou ciclu să reînceapă."

Este de ajuns să priveşti atent în jurul tău şi vei vedea că toate aceste simptome sunt prezente.

Alinieri cosmice

Pentru a înţelege cu adevărat mesajul crucii de la Hendaye este necesar să înţelegem fenomenul precesiei echinocţiilor.

Pe scurt, planeta Pămînt se învârte în jurul axei sale ca un titirez care se clatină. Ca rezultat, polul nord al planetei trasează în spaţiu un cerc imaginar larg, având o perioada de 25.920 de ani. Acest adevărat "An Cosmic" este unul dintre secretele bine păzite ale vechilor şcoli spirituale ale civilizaţiilor antice.

Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privită din profil, arată ca o pâine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit în 1917) se comportă ca o inimă ce pulseaza lent, trimiţând în spaţiu o energie misterioasă.

Autorii cărţii afirmă că mesajul crucii de la Hendaye confirmă recentele descoperiri ştiinţifice din astronomie care arată că centrul galaxiei este responsabil de periodice pulsaţii energetice ce influenţează sistemul nostru solar. Secrete străvechi ne spun că centrul galactic este sursa Conştiinţei Creatoare care ghidează evoluţia umanităţii şi a întregii galaxii şi determină calitatea vieţii şi a conştiinţei de pe Pământ.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.y11.net/?a=85 şi este publicat la Active Information Media.

Deşi aduce mai mult a filozofie, nu este deloc aşa. Autorii arată că descoperirile fizicianului Paul LaViolette sunt esenţiale. El le-a publicat în cartea sa "Pământul incendiat" în care demonstrează că aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pământul primeşte un val de energie dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima dată s-a întâmplat la sfarşitul erei glaciare.

Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheaţa Groenlandei şi a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste "ploi" galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectaţi vreo legatură cu precesia echinocţiilor?

O viziune unificatoare

Cei care sunt conştienţi de ceea se întâmplă azi în lume recunosc că se pregăteşte într-adevăr ceva. Tradiţiile străvechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar Cayce, Roata Timpului tibetană şi multe altele, toate converg către aceste zile. De ce tocmai acum umanitatea este preocupată de probleme planetare ca reducerea salinităţii ocenului Atlantic de nord, încălzirea globală, riscul unei noi ere glaciare?

De ce tocmai acum clima se schimbă drastic? În vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au murit din cauza căldurii excesive în numai 3 săptămâni. Gheaţa din Alaska se topeşte rapid iar stâlpii liniilor telefonice sunt în pericol de a cădea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au înregistrat cele mai fierbinţi veri din ultimii 500 de ani. În ultimele câteva zeci de ani unii gheţari din Elveţia s-au diminuat cu 50%, la fel ca şi gheţurile nord-polare din regiunea Alaska şi Canada. Sir David King, omul de ştiinţă cel mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent că "ne aflăm în faţa unui dezastru climatic" (iar ca urmare guvernul Britanic a încercat să-l reducă la tăcere).

Nu putem ignora toate aceste informaţii.

Atunci ce e de făcut? Să ne ridicăm mâinile la cer şi să renunţăm la orice speranţă? Absolut nu. Aceleaşi tradiţii străvechi ne spun că cei care sunt pregătiţi vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regăsindu-se în noul ciclu.

Către sfârşitul cărţii, autorii amintesc de discuţiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu unii dintre şamanii din Peru. "El vorbeşte de o posibilă evoluţie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous". În acestă direcţie sunt importante recentele cercetări despre genomul uman şi despre posibilele re-organizări ale genelor în forme noi care vor da naştere unor lanţuri de ADN cu mai multe spirale (în prezent sunt două). Să fie rezultatul misterioasei energii din centrul galaxiei?

Un lucru e sigur: aceşti şamani sunt convinşi că ceva cu adevărat profund este pe cale să se înfăptuiască şi că urmează un pas foarte important pentru umanitate.

Ca referinţă, merită citite "Amprentele zeilor" de Graham Hancock, "Profeţiile Maya" de Maurice Cotterell şi Adrian Gilbert şi "Dincolo de profeţii şi predicţii" de Moira Timms.

un nou inceput

Calendarul Maya

O imensă piatră din America Mijlocie găzduieşte celebrul calendar Maya care cuprinde cicluri de 1.872.000 zile. De ce tocmai această cifră? Unităţile de măsură specifice civilizaţiei maya ne uşureaza calculul: o zi terestră este numită KIN; 20 de zile formează un UINAL; 18 asemenea "luni" formează 360 de zile, numit TUN; 20 asemenea "ani" (7.200 zile) formează un KATUN; 20 de katun-uri formează un BAKTUN, iar 13 baktun-uri întregesc acest ciclu de 1.872.000 de zile (aproximativ 5.125 ani).

Precesia echinocţiilor

Maurice Cotterell a descoperit că sunt necesare 1.366.040 zile pentru ca polii magnetici ai Soarelui să se inverseze. Inversarea polilor magnetici este de acum un fenomen acceptat şi întâlnit la toate corpurile astronomice (stele sau planete). Cotterell a calculat această perioadă folosindu-se de intersecţia orbitei soarelui la ecuator (26 zile) cu orbita sa la poli (37 de zile). Această descoperire a fost posibilă datorită măsurătorilor realizate de sateliţi.

Tot Cotterell a observat că cinci astfel de cicluri ale calendarului Maya formează aproape întreaga perioadă a precesiei echinocţiilor care este de 25.920 de ani (aprox). Mai târziu el a descoperit că cifra exactă a ciclului de inversare solară este amintită în scrierile vechi Mayaşe. Cum este posibil ca cele două măsuratori să fie identice? Civilizaţia Maya avea vaste cunoştinţe astronomice şi Soarele era punctul central în ştiinta lor.

De aceea, cercetările lui Cotterell nu sunt decât o re-descoperire, sau o confirmare a ceea ce mayaşii ştiau deja. Calendarul Maya ocupă aproximativ o cincime din ciclul de precesie a echinocţiilor; adică înmulţind 5.125 de ani cu 5 obţinem 25.625 ceea ce este foarte aproape de 25.920.

Cotterell a realizat un grafic al inversarii polilor magnetici ai soarelui compus din 781 de "unităţi" de timp cu o durată totală de 68.302 zile. A observat că în unităţile 19 şi 20 are loc o asemenea inversare. Ciclul de bază durează 1.366.040 de zile. Mayaşii ştiau că la durata ciclului de bază se pot adăuga una sau două unităţi de câte 260 de zile pentru a obţine ciclul complet de 1.366.560 de zile. Fiind atât de important, mayaşii au numit această unitate de 260 de zile, un TZOLKIN.

Cataclisme şi ere

Ciclul de precesie a echinoctiilor determină momentele în care au loc mari cataclisme pe Terra. Din fericire aceste cataclisme nu au dus la dispariţia vieţii pe această planetă. Civilizaţia Maya acordă o mare importanţă acestui ciclu şi este acum clar că scrierile lor ne avertizează că urmează o asemenea perioada "de trecere". Concluzia unanimă la care au ajuns majoritatea cercetătorilor acestui domeniu este că ultima zi care încheie actualul ciclu al calendarului Maya este 22 decembrie 2012.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=83 şi este publicat la Active Information Media.

Lucrarile lui John Major Jenkins publicate în "2012 - Cosmogeneza Maya" ne oferă cheia care a determinat ca ziua "Z" a calendarului Maya să fie 22.12.2012: în mişcarea de precesie, Pământul ajunge într-un punct de aliniere cu centrul galaxiei în anul 2012. Multe din miturile Mayaşe cuprind într-o formă artistică acest moment de "sincronizare" a Pământului cu centrul Galaxiei folosind simbolul renaşterii.

Renaşterea planetei

Edgar Cayce, celebrul medium care a uimit America prin mesajele sale, afirmă că Pământul va fi re-nascut. Sfârşitul anului 2012 pare să fie începutul noii vieşi pentru întreaga planetă care, în acest fel, primeşte un nou influx de energie din centrul galaxiei.