MANASTIREA PRISLOP

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus) - Sec. XIII-XVIII

Aceasta sihastrie de la poala Muntilor Parang si Prislop este numarata printre cele mai vechi si mai renumite asezari monahale din Transilvania. Primii sihastri s-au stabilit in padurile Silvasului pe la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Ei veneau, fie de la Manastirea Ramet din Muntii Apuseni, unde era o vestita traditie de viata eremita, fie de la Manastirea Hodos-Bodrog de pe Valea Muresului, amandoua existente in secolul XIII.

Sihastrii din padurile Silvasului se nevoiau in colibe de lemn, iar rugaciunile de obste le faceau intr-o mica biserica de lemn cu hramul "Sfantul Ioan Teologul", pe care si-au inaltat-o cu mainile lor pe valea paraului Prislop. Aceasta mica asezare isihasta era cunoscuta la inceput sub numele de Sihastria Prislop sau Sihastria Sfantul Ioan Teologul. Alegerea acestui hram oglindeste lucrarea si masura vietii duhovnicesti la care tindeau sihastrii din Muntii Parang si Prislop. Fara indoiala, calugarii acestei sihastrii erau iscusiti lucratori ai rugaciunii lui Iisus si cunoscatori ai vietii monahale din Tara Romaneasca si Muntele Athos. Se considera ca unii dintre ei s-ar fi nevoit un timp si la Athos, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Nicodim cel Sfintit.

Odata cu intemeierea Manastirii Tismana (1377-1378), Sihastria Prislop intra sub supravegherea duhovniceasca a Sfantului Nicodim, el insusi mare sihastru si dascal al linistii. Valea Jiului forma o punte directa de legatura intre mica sihastrie din Tara Hategului si Tismana. Pe aici urca cuviosul spre Prislop si cerceta pe calugarii de peste munti, apoi se intorcea din nou in lavra. Aceste vizite erau legate si de Manastirea Visina, intemeiata de Sfantul Nicodim pe valea superioara a Jiului.

Prin anul 1400, din motive necunoscute, Cuviosul Nicodim se stabileste pentru cativa ani la Prislop. Aici innoieste biserica si chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Batran, aduna in jurul sau peste 30 de sihastri, afara de cei care se nevoiau singuri in poienile muntilor, si introduce viata de obste. in anul 1405 marele staret se afla inca la Prislop, dupa cum reiese din insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".

Sub influenta directa si personala a Sfantului Nicodim, Sihastria Prislop a cunoscut cea mai inalta traire duhovniceasca din istoria sa, situandu-se in fruntea tuturor sihastriilor din Transilvania. Totodata Prislopul devine metoc pentru multa vreme al Manastirii Tismana.

Pe la jumatatea secolului XVI, Sihastria Prislop ajungand aproape in ruina, in anul 1564 a fost zidita "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Tara Romaneasca. De la aceasta data Sihastria Prislop devine manastire si este cunoscuta un timp sub numele de "Silvasul", dupa numele satului din apropiere. Cei doi egumeni, Ioan si Teofil, sporesc mult viata duhovniceasca la Prislop si incurajeaza nevointa isihasta in padurile si muntii din jurul manastirii, unde se nevoiau sihastri renumiti. Ei maresc obstea calugarilor si intemeiaza la Prislop scoala de invatatura bisericeasca pentru tinerii care urmau sa devina preoti la sate. in anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Alba Iulia (Balgrad), iar Teofil devine in 1615 episcop la Vad.

In prima jumatate a secolului XVII s-a nevoit in jurul Manastirii Prislop un sihastru sfant, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvasul de Sus. Acest cuvios, luand din tinerete jugul lui Hristos si dorind sa urmeze nevointei Sfantului Nicodim de la Tismana, s-a facut calugar in Manastirea Prislop. Apoi, sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni.

Dupa anul 1700, din cauza tulburarilor religioase aduse de uniatie in Transilvania, moastele cuviosului Ioan Sihastrul au fost duse la o manastire din Tara Romaneasca, probabil la Tismana, unde mai tarziu s-au instrainat. Despre acest sihastru sfant vorbeste atat traditia locala cat si calugarul anonim, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

Si atunci, un tanar oarecare din sat

Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;

Din lume si rudenii cu totul au iesit

De aici la mine au venit.

Intr-o stanca chilie si-au facut

In care slujind, lui Dumnezeu a placut

Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;

Pestera si acum se gaseste

Si "Chilia Sfantului" se numeste.

Iara dupa oarecare intamplare,

Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,

Rudele sfantului cele din sat

Moastele cu totul le-au ridicat

Si in Tara Romaneasca le-au adus

La oarecare manastire le-au pus.

Insa la neamul lui pururea se pomeneste

Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.

In prima jumatate a secolului XVIII Manastirea Prislop, ca metoc si fiica duhovniceasca a Manastirii Tismana, a rezistat cu tarie impotriva uniatiei. Apoi, fiind distrusa din ordinul imparatesei de la Viena, calugarii si sihastri de la Prislop se risipesc prin munti si se retrag la manastirile din nordul Olteniei, fara a se ma sti nimic despre ei. In prezent Prislopul este manastire de calugarite.