Zâmbetul tău poate lumina ziua oricui!

Harul lui Dumnezeu trece întotdeauna prin ochii celui care te priveşte. Ne dăm oare seama cât de importantă e privirea pentru celălalt? Dacă e o privire întelegătoare, iubitoare, plină de încredere şi de speranţă, câte posibilităţi nu-i deschide celuilalt de a se ridica, de a se schimba, de a-şi continua inaintarea..

Un zâmbet de al tău poate bucura pe oricine, îi poate lumina ziua oricui. Te-ai gândit vreodată cât de important e să zămbeşti, să dăruieşti un zâmbet, să înseninezi ziua cuiva?

Trăim vremuri în care foarte rar vedem pe stradă, la muncă sau oriunde mergem, oameni care să zămbească, să te privească pe tine şi nu prin tine, să iţi întindă o mână de ajutor la nevoie.

Din fericire însă, mai există şi oameni care atunci când te privesc sau îţi vorbesc îţi “ating”sufletul, îţi aduc lumina pe chip, te fac să realizezi că nu eşti doar un pion pe tabla vieţii, ci eşti om şi ai în tine o fărâmă de divinitate.

Se spune că sufletul nu are vârstă, ceea ce se pare că e foarte adevărat, pentru că dacă vom încerca într-o zi sa urmărim privirile celor pe care îi intâlnim, indiferent de vârsta acestora, vom observa că ne bucură la fel de mult zâmbetul cald al unui copil, ca şi al unui bătrân.

Poate ar fi bine să ne gândim să zâmbim mai mult, mai des, mai cald, să dăruim din bucuria noastră şi celor care au uitat să se mai bucure de lucruri mărunte, pentru că dacă nu ştim să ne bucurăm de lucruri mărunte nu vom fi capabili să ne bucuram nici de cele pe care le vom considera importante. Să încercăm să avem puţină credinţă, să nu ne mai facem atâtea griji şi să spunem: Iubite Doamne, Tu imi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun in mâinile tale!

A început postul Pastelui şi trebuie să ştim că a ţine post înseamnă să da, nu să nu; adica nu înseamnă să nu mănânci, ci să mănânci cumpătat şi ceea ce e rânduit să iţi curete trupul şi sufletul, nu înseamnă să nu te bucuri de ceilalţi, ci înseamnă să fii mai bun, să dăruieşti mai mult, să iubeşti cu adevărat pentru că “iubirea este atât ceva ce avem deja şi izbucneşte spontan în inimile noastre, cât şi ceva ce trebuie să învătam…

Iubirea este atât punctul de plecare, cât şi cel de sosire.”

MANASTIREA PRISLOP

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus) - Sec. XIII-XVIII

Aceasta sihastrie de la poala Muntilor Parang si Prislop este numarata printre cele mai vechi si mai renumite asezari monahale din Transilvania. Primii sihastri s-au stabilit in padurile Silvasului pe la sfarsitul secolului XIII si inceputul secolului XIV. Ei veneau, fie de la Manastirea Ramet din Muntii Apuseni, unde era o vestita traditie de viata eremita, fie de la Manastirea Hodos-Bodrog de pe Valea Muresului, amandoua existente in secolul XIII.

Sihastrii din padurile Silvasului se nevoiau in colibe de lemn, iar rugaciunile de obste le faceau intr-o mica biserica de lemn cu hramul "Sfantul Ioan Teologul", pe care si-au inaltat-o cu mainile lor pe valea paraului Prislop. Aceasta mica asezare isihasta era cunoscuta la inceput sub numele de Sihastria Prislop sau Sihastria Sfantul Ioan Teologul. Alegerea acestui hram oglindeste lucrarea si masura vietii duhovnicesti la care tindeau sihastrii din Muntii Parang si Prislop. Fara indoiala, calugarii acestei sihastrii erau iscusiti lucratori ai rugaciunii lui Iisus si cunoscatori ai vietii monahale din Tara Romaneasca si Muntele Athos. Se considera ca unii dintre ei s-ar fi nevoit un timp si la Athos, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Nicodim cel Sfintit.

Odata cu intemeierea Manastirii Tismana (1377-1378), Sihastria Prislop intra sub supravegherea duhovniceasca a Sfantului Nicodim, el insusi mare sihastru si dascal al linistii. Valea Jiului forma o punte directa de legatura intre mica sihastrie din Tara Hategului si Tismana. Pe aici urca cuviosul spre Prislop si cerceta pe calugarii de peste munti, apoi se intorcea din nou in lavra. Aceste vizite erau legate si de Manastirea Visina, intemeiata de Sfantul Nicodim pe valea superioara a Jiului.

Prin anul 1400, din motive necunoscute, Cuviosul Nicodim se stabileste pentru cativa ani la Prislop. Aici innoieste biserica si chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Batran, aduna in jurul sau peste 30 de sihastri, afara de cei care se nevoiau singuri in poienile muntilor, si introduce viata de obste. in anul 1405 marele staret se afla inca la Prislop, dupa cum reiese din insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".

Sub influenta directa si personala a Sfantului Nicodim, Sihastria Prislop a cunoscut cea mai inalta traire duhovniceasca din istoria sa, situandu-se in fruntea tuturor sihastriilor din Transilvania. Totodata Prislopul devine metoc pentru multa vreme al Manastirii Tismana.

Pe la jumatatea secolului XVI, Sihastria Prislop ajungand aproape in ruina, in anul 1564 a fost zidita "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Tara Romaneasca. De la aceasta data Sihastria Prislop devine manastire si este cunoscuta un timp sub numele de "Silvasul", dupa numele satului din apropiere. Cei doi egumeni, Ioan si Teofil, sporesc mult viata duhovniceasca la Prislop si incurajeaza nevointa isihasta in padurile si muntii din jurul manastirii, unde se nevoiau sihastri renumiti. Ei maresc obstea calugarilor si intemeiaza la Prislop scoala de invatatura bisericeasca pentru tinerii care urmau sa devina preoti la sate. in anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Alba Iulia (Balgrad), iar Teofil devine in 1615 episcop la Vad.

In prima jumatate a secolului XVII s-a nevoit in jurul Manastirii Prislop un sihastru sfant, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvasul de Sus. Acest cuvios, luand din tinerete jugul lui Hristos si dorind sa urmeze nevointei Sfantului Nicodim de la Tismana, s-a facut calugar in Manastirea Prislop. Apoi, sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni.

Dupa anul 1700, din cauza tulburarilor religioase aduse de uniatie in Transilvania, moastele cuviosului Ioan Sihastrul au fost duse la o manastire din Tara Romaneasca, probabil la Tismana, unde mai tarziu s-au instrainat. Despre acest sihastru sfant vorbeste atat traditia locala cat si calugarul anonim, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

Si atunci, un tanar oarecare din sat

Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;

Din lume si rudenii cu totul au iesit

De aici la mine au venit.

Intr-o stanca chilie si-au facut

In care slujind, lui Dumnezeu a placut

Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;

Pestera si acum se gaseste

Si "Chilia Sfantului" se numeste.

Iara dupa oarecare intamplare,

Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,

Rudele sfantului cele din sat

Moastele cu totul le-au ridicat

Si in Tara Romaneasca le-au adus

La oarecare manastire le-au pus.

Insa la neamul lui pururea se pomeneste

Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.

In prima jumatate a secolului XVIII Manastirea Prislop, ca metoc si fiica duhovniceasca a Manastirii Tismana, a rezistat cu tarie impotriva uniatiei. Apoi, fiind distrusa din ordinul imparatesei de la Viena, calugarii si sihastri de la Prislop se risipesc prin munti si se retrag la manastirile din nordul Olteniei, fara a se ma sti nimic despre ei. In prezent Prislopul este manastire de calugarite.

MANASTIREA RARAU

Manastirea Rarau, aflata in satul Chiril, comuna Crucea, judetul Suceava, este o manastire ortodoxa de calugari, ctitorita de catre domnitorul Petru Rares, in anul 1538. Manastirea se afla pe Muntele Rarau, la aproximativ 25 de kilometri de asezarea de la poalele acestuia.

La Manastirea Rarau se poate ajunge din Piatra Neamt sau Targu Neamt, trecand prin Poiana Teiului, Brosteni si ajungand in satul Chiril. De la podul peste paraul Chiril se urca pe muntele Rarau pe un drum asfaltat aproape 4 kilometri, dupa care, din dreptul unei troite, se merge la pas, pe un drum neasfaltat (vara, pe timp insorit, se poate ajunge cu masina pana la manastire), alti 800 de metri.

O alta cale de acces este prin Vatra Dornei. De la autogara orasului se poate lua autobuzul Dorna Arini - Chiril, dupa care drumul trebuie strabatut pe jos. Un alt traseu, mult mai anevoios, este cel din Campulung Est, peste varful Raraului. Acesta este insa inchis iarna, fiind greu accesibil chiar si pe timp insorit.

Ctitorie a domnitorului Petru Rares, Manastirea Rarau poate deveni adapost si loc de rugaciune pentru orice drumet care se incumeta sa strabata piscurile din zona Dornelor.

Potrivit traditiei, aici a fost o sihastrie infiintata de cuviosul Sisoe, spre sfarsitul secolului al XV-lea. Se mai spune ca, dupa anul 1538, cand Petru Rares a fost schimbat de la domnie, sotia sa, Elena, impreuna cu copiii, s-au ascuns in Rarau, fiind ocrotiti de calugari.

Drept multumire, voievodul le-a inaltat o biserica in locul celei vechi si astfel a luat fiinta schitul Rarau, in fosta sihastrie Dodu.

Aproape de cota 1.400 se inalta doua biserici. Cea veche dateaza din vremea cand la carma Moldovei se afla bravul Petru Rares, iar cea noua a fost sfintita in anul 2000.

Documentele vremii atesta ca la 1541, voievodul Petru Rares, aflandu-se in trecere pe aici cu domnita Ruxandra si incantat de farmecul peisajului, a hotarat sa ctitoreasca lacas de rugaciune si meditatie, drept multumire adusa lui Dumnezeu, pentru victoria ce-o repurtase impotriva hoardelor navalitoare ale tatarilor.

Legenda locului ne mai povesteste ca in acelasi an 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat mai sus in munte sotia, fiul si o parte din avere.

Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i. Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului.

Asa ca oamenii de pa aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului "Rarau" (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite "Pietrele Doamnei".

Mai bine de doua veacuri, credinciosii de pretutindeni s-au izbavit de pacate la fum de lumanare si fosnet de cetina, in Poiana Sihastriei. Dar in 1776 dangatul de clopot s-a stins. Venisera ocupantii austro-ungari, amenintatori si neimpacati cu obiceiul crestin.

Mai departe legenda glasuieste ca icoana Maicii Domnului disparea din rama, dar revenea de fiecare data la rugaciunile imploratoare ale calugarilor de la schit, care au fost martorii unui fenomen miraculos.

Intrebata fiind Maica Domnului de ce pleaca icoana din schit, s-au auzit vorbe naucitoare: "Unde pleaca icoana mea sa mutati schitul, caci austriecii ii dau foc". Atunci, cu spaima-n glas, vornicul Sabie a poruncit: "Fratilor, sa ducem schitul de partea cealalta a Raraului, sa ramana Moldovei peste veacuri, pana trece ceasul de cumpana!"

In mare taina, calauziti de icoana Maicii Domnului, atelajele trase de cai si catari, au transferat intregul inventar, la Chirii, pe versantul dinspre apa Bistritei, a muntelui Rarau. Robii ce se aflau pe paraul de acolo au dat de veste boierului Bals, care s-a infatisat a doua zi cu 20 de calareti si a donat cu grabire 600 de hectare de padure si fanete pentru manastirea careia i-a pus piatra de temelie si a recladit-o pe propria-i cheltuiala. Ieroschimonahul Sisoe, egumenul schitului, a adus lauda lui Dumnezeu prin Sfanta Liturghie.

Incercarile repetate ale credinciosilor, de dupa 1945, de a reconstrui schitul pe vechiul amplasament ales de Petru Rares, au fost sortite esecului. Ateii comunisti s-au opus cu inversunare unor astfei de initiative.

Dupa 1989, aceiasi vrednici si inimosi credinciosi care nu si-au pierdut niciodata speranta si carora li s-au adaugat multi altii, au hotarat sa recladeasca vechiul schit mai frumos si mai impunator. Acum aveau de partea lor si pe actualul staret-arhimandrit, venit in iulie 1992 de la manastirea Bistrita-Neamt.

In numai doi ani si trei luni prin purtarea de grija a Atotputernicului Dumnezeu si cu contributia benevola a credinciosilor, lucrarea a fost finalizata.

La 16 august 1994, glasul celor trei clopote a prins iarasi viata, amestecandu-si dangatele grave cu fosnetul cetinii si cu tumultul cristalin al Izvorului Alb care-si pravale undele spre albia Moldovei. Inalt Prea Sfintia Sa Pimen Suceveanul a rostit binecuvantarea la terminarea constructiei, pe care a si sfintit-o, la data mai sus amintita.

Ctitorii Manastirii sunt Mantuitorul Iisus Hristos si Maica Domnului care se ingrijesc in mod deosebit de acest sfant lacas, in care se gasesc 7 sfinte icoane facatoare de minuni, care aduc vindecare si alinare celor bolnavi si suferinzi.

Manastirea a fost desfiintata de austrieci in anul 1786. S-a reinfiintat dupa 1918, iar in 1959 a devenit schit. In anul 1990 a redevenit manastire. La data de 17 septembrie 2000, P.S. Gherasim Putneanul a sfintit noua biserica a manastirii.

Manastirea Rarau este ridicata sub ocrotirea Sfantului Ioan Bogoslovul si pastreaza cu credinta Icoana Maicii Domnului, Izvoratoare de Mir. O alta icoana, considerata si ea facatoare de minuni si adapostita de Manastirea Rarau, este si cea a Sfantului Ioan Evanghelistul. Icoana Sfantului Ioan Evanghelistul se afla in biserica noua a manastirii.

La ora actuala manastirea domina ca o bijuterie rara Poiana Sihastriei. Asezamantul mai cuprinde 26 de chilii, iar pentru credinciosii care fac pelerinaje, in special duminicile si sarbatorile de peste an, exista posibilitati de cazare cu destinatie speciala pentru credinciosi, carora li se serveste si masa. Chiliile si casa de oaspeti din curtea manastirii pot gazdui intr-o noapte 150 de pelerini.

Programul religios si duhovnicesc e inspirat de la Muntele Athos si de la manastirile Frasinei - Valcea si Sihastria Neamtului. Zilnic se oficeaza Sfanta Liturghie, vecernia si slujba de la miezul noptii, cu privegheri si acatiste ce se impun in programul monastic.

Vorbele Mantuitorului: "Rugati-va si privegheati, ca nu se stie ceasul..." sunt adanc incrustate in inimile si mintile celor 12 vietuitori ai manastirii si sunt cu sfintenie respectate.